Senpai Radu Comșa
1 dan
Radu a început să practice karate în primăvara anului 1994 la vârsta de 7 ani. Despre primul antrenament își amintește o sala de sport cât o sală de clasă cu 30-40 de copii curioși și dornici să învețe arte marțiale precum văzuseră in filme. Antrenamentul a constat într-o ora și jumătate de flotări, genuflexiuni și abdomene. Totodată, își amintește că la al doilea antrenament deja rămăseseră cel mult jumătate din numărul inițial de participanți. Apoi, de-a lungul timpului, au rămas tot mai puțini cei care au avut determinarea și puterea să treacă peste antrenamentele grele, dure, intense și să se formeze pe calea stilului Ashihara Karate pornită de kancho Hideyuki Ashihara.
Au urmat ani de pregătire în care a avansat treptat în răbdare, tehnică, autocontrol și disciplină, iar în anul 2012 a promovat examentul de centură neagră 1 dan în Ashihara Karate. De-alungul timpului a învățat și a simțit cât de importantă este practicarea unui sport pentru sănătatea fizică și psihică și cât de mult l-au ajutat până inclusiv în prezent în toate examenele și toate testele pe care le-a susținut atât pe plan sportiv, cât și pe plan personal și profesional.
A participat la competiții de kata (demonstrație tehnică) și kumite (luptă) și a învățat să facă față cu fruntea sus poate la cea mai importantă competiție, cea pe care o ducem fiecare dintre noi, respectiv lupta cu propria persoană.
Pe măsură ce a înaintat în vârstă și grad a început să contribuie la educarea noilor cohai (elevi) în spiritul Ashihara Karate dăruind mai departe către noile generații ceea ce el a învățat. De asemenea, a participat la competiții în rolul de arbitru, având onoarea și privilegiul să arbitreze atât la campionate naționale, cât și campionate europene și mondiale (cele din urmă ținute atât în România, cât și peste hotare, unde intensitatea și presiunea luării deciziilor era și mai mare decât acasă).
Radu consideră că Ashihara Karate este o artă marțială complexa și frumoasă care te face să ieși din zona de confort pentru a progresa indiferent de obstacolele pe care le întâlnești, atât în dojo (sala de pregătire) cât și, mai ales, în viața de zi cu zi. Este o disciplină care te învață mai întâi să dăruiești pentru ca doar apoi să primești, să fii hotărât, ferm, îndrăzneț și dur atunci când este cazul, dar în același timp să fi bun, înțelegător si adaptabil – te învață să vrei mai mult de la propria persoană și să te autodepășești în mod constant.
Acest site foloseste cookie și alte tehnologii ce colectează date. Pentru mai multe detalii accesati: politica de confidențialitate si cookies in conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679.
De accord